Căpitanul României: „Ne-am ridicat la nivelul Franței”

Publicat: 11 06. 2016, 08:37
Actualizat: 11 06. 2016, 09:12

Vlad Chiricheș consideră că naționala României a respectat planul tactic pus la punct de selecționerul Anghel Iordănescu și merita să câștige un punct din meciul de deschidere al Campionatului European, împotriva țării gazdă, Franța.

„Am încercat să le facem față prin organizare, prin atitudine. Ne așteptam ca echipa Franței să domine jocul, dar am pregătit meciul foarte bine. Eu cred că ne-am ridicat la nivelul lor. S-a pus prea mult preț pe greșeala pe care am făcut-o în amicalul cu Ucraina, eu sunt un tip puternic și pot să trec peste aceste momente. Am încercat să fiu un exemplu prin atitudinea mea din teren în meciul cu Franța.” a declarat căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș la DolceSport.

Pentru naționala României, urmează meciul împotriva Elveției, pe 15 iunie, de la ora 19:00.