Câte zeci de milioane de euro pierde Manchester United după ratarea LC

Publicat: 15 05. 2014, 19:39

„Estimăm că acest impact izolat, de a nu ne califica în cupele europene, ne va costa pe la 30-35 de milioane de lire”, a spus Woodward.

Întrebat de un investitor american la cât s-au ridicat plățile compensatorii pentru demiterea tehnicianului scoțian David Moyes, Woodward a lăsat să se înțeleagă că acestea s-au situat la aproximativ patru-cinci milioane de lire (aproximativ cinci-șase milioane de euro).

Pentru cel de-al treilea trimestru, Manchester United a anunțat, joi, venituri record de 115,5 milioane de lire sterline (141,7 milioane de euro), în creștere cu 26 la sută, în timp ce costurile cu personalul au crescut și ele cu 18,9 la sută, până la 53,4 milioane de lire (65,5 milioane de euro).

Creșterea costurilor a fost cauzată de achiziționarea de noi jucători și negocierea unor noi înțelegeri. Mijlocașul spaniol Juan Mata a fost transferat în iarnă de Manchester United în schimbul a 37 de milioane de lire (45,4 milioane de euro), în timp ce Nani și Adnan Januzaj au semnat noi înțelegeri.

Raportul financiar publicat de United a mai arătat că datoriile au scăzut cu 4,3 la sută până la 351,7 milioane de lire (431,5 milioane de euro).

„Sezonul 2013/2014 s-a încheiat săptămâna trecută, iar noi am terminat pe un dezamăgitor loc șapte. Acum suntem concentrați pe aducerea unui nou antrenor care va ajuta pe Manchester United să recucerească fotbalul englezesc și să fie competitivă în Europa. Vom anunța numele noului antrenor în timp util. Între timp, vom continua să fim activi pe piața transferurilor. Scopul nostru principal este să ne reîntoarcem în Liga Campionilor”, a adăugat Woodward.