Ce a declarat Mircea Rednic la sosirea la UTA Arad! „Am fost ofertat cam de toate echipele din Superligă”

Publicat: 26 04. 2023, 07:13
Actualizat: 26 04. 2023, 08:05

Laszlo Balint şi-a reziliat contractul cu UTA și noul antrenor al echipei arădene va fi Mircea Rednic.

Echipa este calificată în semifinalele Cupei României, unde va evolua, joi, cu Universitatea Cluj, însă este la un pas de retrogradarea din Superliga.

Mircea Rednic a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă, titratul tehnician a trecut la treabă la gruparea din Arad.

Ce a declarat Mircea Rednic la sosirea la UTA Arad! „Am fost ofertat cam de toate echipele din Superliga”

„S-au făcut eforturi mari ca să se creeze condiții pentru a face performanță și poate și acest lucru m-a făcut să accept.

Am venit aici pentru că eu cred în proiectul UTA, cred că putem să ne realizăm obiectivele care sunt acum. Vorbesc de Cupă în primul rând, pentru că e meciul care urmează și ca echipa să se salveze.

Doresc foarte mult să ne salvăm direct, matematic se mai poate, sau, dacă nu, la baraj. Am făcut eu multe greșeli și poate și CV-ul meu a avut de suferit pentru că au fost momente în care am gândit cu sufletul și nu prea e bine.

Aici nu m-am gândit cu sufletul, am venit ca profesionist și sunt ferm convins că, cu ajutorul jucătorilor și a oamenilor din jur, cu ajutorul suporterilor, o să reușim să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem

M-a interesat UTA, în primul rând pentru că are un stadion frumos, celelalte echipe nu-l aveau, poate doar echipa cu care ne întâlnim joi avea condiții bune.

Am fost ofertat cam de toate echipele din Superliga când și-au schimbat antrenorii, dar am ezitat”, a spus Mircea Rednic în debutul discursului său ca antrenor al „Bătrânei Doamne”.

Mircea Rednic are proteză la șold

Mircea Rednic a semnat un contract valabil până în vara lui 2024, luând în calcul și un campionat cu UTA în eșalonul secund.

„Din moment ce am acceptat condițiile voi antrena până în 2024. Nu-mi doresc și nu cred că va fi cazul să jucăm în Liga a 2-a, vreau să fim pozitivi.

Nu am nici o clauză, nu am mai retrogradat până acum, de ce să-mi fie teamă? Oferte am avut, chiar financiar foarte bune în străinătate. Am avut probleme de sănătate, a trebuit să stau 4-5 luni ca să mă recuperez 100%.

Am proteză la șold și mi-a prins bine pauza, am renovat case, mai aveam să croșetez și am zis stop

E momentul să antrenez din nou!˝, a încheiat fostul antrenor dinamovist.