Ce îi spun străinii lui Hagi, după umilința suferită de Steaua în meciul cu City: „Întrebați-l pe Guardiola”

Publicat: 19 08. 2016, 09:02

„După rezultatul acesta, ne putem da seama la ce nivel am fost și cum suntem acum. La un moment dat îi băteam, eram competitivi la nivelul cel mai mare. Acum asta este realitatea, nu trebuie să ne fie rușine, trebuie s-o acceptăm, să analizăm și să vedem pe ce drum o luăm. Înainte lucrurile erau foarte bune, eram competitivi, iar acum am ajuns la nivelul la care am ajuns. Vom vedea de acum înainte dacă mai avem puterea de a construi ceva puternic.

Toți de afară se întreabă ce se întâmplă cu fotbalul românesc, pentru că 10 ani am fost acolo, la nivelul cel mai mare. Unde ei învățau fotbal de la noi. Vă rog, întrebați-l pe Pep (n.r. Guardiola) cu ce respect vorbeau. Dacă o să avem puterea să revenim, ne va costa foarte mult timp, nu o să fie ușor”, a afirmat Gheorghe Hagi, la conferința de presă premergătoare meciului CSM Politehnica Iași – FC Viitorul, programat vineri, de la 21:00.

Hagi a afirmat că se simte „mic și neimportant” și că renașterea sportului românesc depinde de alți oameni mai importanți decât el.

„Nu uitați că România, în orice disciplină sportivă, a fost un exemplu la un moment dat. Acum suferim cu toții, dar vom vedea. Acest proiect mare nu depinde de noi, depinde de alți oameni importanți din România care pot să schimbe lucrurile. Eu mă simt mic și neimportant, cam acesta este sentimentul meu. Încerc să fac tot ce pot aici, la Constanța”, a adăugat Hagi.

Gheorghe Hagi a dezvăluit că săptămâna viitoare se va duce la Manchester pentru a urmări partida retur dintre City și Steaua.

„O să mă duc să văd și cel de-al doilea meci. Mă voi duce să le văd și academia, pentru că am auzit că au cea mai frumoasă bază sportivă din lume. O să mă duc să mai vorbim, să mă simt și eu la cel mai înalt nivel”, a conchis managerul echipei Viitorul Constanța.