Ce promisiune face Cioloș handbalistelor care au luat bronzul la Mondiale

Publicat: 20 12. 2015, 21:11

„Am primit acest sms de la premierul Dacian Cioloș, în care îmi spune că încearcă să suplimenteze prima pe care urmează să o primească fetele. Este un gest minunat și îi mulțumim. Nu știu exact suma care li se cuvine, dar m-a surprins acest gest și am încredere că se vor face eforturi la nivelul Guvernului. Oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune. Aș mai spune că a fost surprinzător pentru mine să descopăr că performanța poate fi abordată și altfel, mă refer la metodele antrenorului Tomas Ryde. Am crezut în acest antrenor și, probabil, dacă astăzi nu aveam această medalie, urma să fiu «crucificat»”, a declarat Dedu pentru MEDIAFAX.

Naționala de handbal feminin a României a câștigat, duminică, la Herning, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins reprezentativa Poloniei, în finala mică, cu scorul de 31-22 (15-8), tricolorele obținând o medalie mondială după 10 ani și prima de bronz din istorie.

Echipa României a încheiat Campionatul Mondial cu o medalie – bronz în acest caz, după 10 ani de când a urcat ultima dată pe podium, la ediția din 2005, când a cucerit medalia de argint, fiind învinsă atunci de Rusia (scor 23-28). Medalia de bronz cucerită de România este prima din istoria participărilor sale la Campionatul Mondial, anterior având o medalie de aur (1962) și două de argint (1973 și 2005).

La Campionatul Mondial din Danemarca, tricolorele au obținut următoarele rezultate: în grupa D, pe care a încheiat-o pe locul 4 – 47-14 (23-3) cu Puerto Rico, 36-20 (18-12) cu Kazahstan, 18-26 (12-13) cu Spania, 22-26 (10-13) cu Norvegia și 27-30 (16-17) cu Rusia, în optimile de finală – 25-22 (13-18) cu Brazilia, în sferturile de finală – 31-30 (13-10, 27-27) cu Danemarca și în semifinale, 33-35 (14-17, 27-27) cu Norvegia, ultimele două partide fiind decise după prelungiri.

Echipa României este singura din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial.

La ediția din 2013, când titlul mondial a fost cucerit de Brazilia, România s-a clasat pe locul 10.