Cea mai bună veste posibilă pentru Steaua

Publicat: 26 08. 2016, 09:10

Mihai Pintilii s-a accidentat grav în partida din etapa a 3-a din Liga 1, contra celor de la Concordia Chiajna, câștigat de Steaua cu 1-0, și a fost operat la jumătatea lunii august.

Jucătorul de 31 de ani a suferit o intervenție chirurgicală pentru avulsie de tendon al mușchiului drept femural. În urma acestei accidentări, căpitanul roș-albaștrilor va sta departe de gazon timp de 3 luni. Deși inițial s-a vorbit că  Pintilii va reveni după 4 luni de pauză, mijlocașul este așteptat să se întoarcă la jumătatea lunii noiembrie și va prinde astfel ultimele meciuri ale Stelei în grupele Europa League. Pintilii va începe procesul de recuperare la începutul săptămânii viitoare și dacă totul va decurge conform planului, mijlocașul ar putea reveni pe gazon chiar la meciul retur cu Concordia Chiajna.

Mihai Pintilii a revenit la Steaua la începutul anului și în 2016 a evoluat în 16 partide pentru roș-albaștri.