Cea mai nouă fotografie postată de Serena Williams cu fetița ei. Mesajul emoționant scris de sportivă. FOTO

Publicat: 24 03. 2018, 12:12

„De fiecare dată când o pun la culcare mi-e dor de ea”, a scris celebra sportivă în descrierea imaginii postată pe contul său. Poza a făcut deliciul fanilor care nu au putut să nu remarce zâmbetul larg al tenismenei, pe care unii dintre ei spun că nu l-au mai văzut nici chiar atunci când aceasta a câștigat mari trofee de Grand Slam. 

Williams a avut o sarcină extrem de complicată și, într-un interviu pentru revista Vogue a mărturisit chiar că s-a aflat în pericol de moarte. 

Williams a spus că a avut o sarcină relativ ușoară, dar complicațiile au început atunci când fetița ei s-a născut, prin cezariană, o decizie luată chiar în timpul operației, după ce ritmul cardiac al sportivei a început să încetinească. În ziua următoare, jucătoarea de tenis, despre care se știe că s-a mai confruntat cu problema acumulării cheagurilor de sânge, le-a spus doctorilor că se teme să nu facă embolie pulmonară, dat fiind istoricul ei medical, iar investigațiile au revelat că, într-adevăr, avea cheaguri de sânge în plămâni, astfel că i-a fost administrat imediat un tratament.

Dar problemele de sănătate nu s-au oprit aici. În următoarele zile, Williams a intrat din nou în operație, după ce una dintre rănile cauzate de cezariană s-a redeschis, în urma unui acces de tuse. Doctorii i-au găsit un hematom în abdomen, astfel că a fost nevoie de noi proceduri pentru a preveni formarea altor cheaguri de sânge.

După ce a trecut prin toate astea, Williams a spus pentru Vogue că nu s-a putut ridica din pat șase săptămâni. „A fost aceeași atitudine negativă pe care o am, uneori, pe teren. Cred că pur și simplu asta sunt eu. Nimeni nu vorbește despre momentele în care te simți doborât, despre presiunea pe care o simți, despre deznădejdea incredibilă care te curprinde de fiecare dată când îți auzi copilul plângând”, a dezvăluit tenismena.

„Nici nu mai știu de câte ori am cedat. Sau m-am enervat din cauza plânsetelor, apoi am fost tristă pentru că m-am enervat, apoi m-am simțit vinovată, mă întrebam de ce mă simt atât de tristă când am un bebeluș atât de frumos? Emoțiile sunt aproape nebunești”, a adăugat aceasta.

Serena Williams a mai mărturisit și că uneori ar vrea să renunțe la tenis. „Să fiu sinceră, e ceva cu adevărat atrăgător în ideea de a mă muta la San Francisco și a fi, pur și simplu, mamă. Dar nu încă. Poate e de la sine înțeles, însă trebuie transmis într-un fel puternic: Îmi doresc mai multe Grand Slam-uri, absolut”.