Cel mai trist anunț pentru suporterii Stelei: ”În cinci ani se DESFIINȚEAZĂ”

Publicat: 23 10. 2015, 15:56

”În cazul în care nu se va rezolva, în cel mai scurt timp, această problemă (n.r. conflictul între club și Armată), și să se rezolve pe termen lung, nu pe un an, doi, că după un an, iar vin și te dau afară, cum am pățit-o de două ori până acum, pe niște ani rezonabili, cinci, zece, Steaua în cinci ani de zile va fi istorie, se va desființa”, a declarat Duckadam la Digisport.

Portarul care a adus Stelei Cupa Campionilor în 1986 mai sugerează că Steaua nu poate continua pe termen lung să se antreneze în Buftea, așa cum se întâmplă în prezent. ”Din șosea, de la Buftea, până la terenuri, am făcut jumătate de oră. Nu din București până la Buftea. Groaznic. Acești băieți merită toate aprecierile. Ajung acolo cu mașinile personale, autocarul nu poate intra acolo. Mai este o problemă. Astăzi faci antrenament în Mogoșoaia, sâmbătă în Buftea, apoi în Domnești. Dacă vine echipa națională de fete a Sloveniei, te dau afară de pe terenul 1, te mută pe terenul 2”, a declarat Duckadam.