Celebrul Ian Rush știe cine este cel mai bun fotbalist din lume acum: „Este mai bun decât Lionel Messi și Cristiano Ronaldo”

Publicat: 14 01. 2018, 21:55

„La forma pe care o traversează acum, l-aș plasa pe Mohamed Salah în fața lui Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Este mai bun decât ei, în acest moment. El a depășit toate așteptările în acest sezon la Liverpool. Nimeni nu se aștepta ca el să marcheze atât de multe goluri. Are o viteză ieșită în comun, care îi permite să depășească orice fundaș advers”, a declarat Ian Rush, conform Sunday Mirror.

Fostul atacant al echipei Liverpool, ajuns la 56 de ani, crede că britanicii ar putea primi o ofertă-record pentru Salah. „Se vorbește că Real Madrid l-ar urmări și, ținând cont de inflație, nu m-ar mira dacă Liverpool ar primi o ofertă de 225 de milioane de euro. Din fericire, Salah e fericit la Liverpool”, a mai explicat Ian Rush.

În vârstă de 25 de ani, Salah a marcat 23 de goluri și a dat opt pase decisive, în 29 de meciuri jucate pentru Liverpool în acest sezon. Internaționalul egiptean a fost transferat de la AS Roma, vara trecută, pentru 42 de milioane de euro.