CFR – MANCHESTER UNITED. Ce tactică vrea să folosească Andone în meciul cu Manchester

Publicat: 02 10. 2012, 11:45
Actualizat: 06 02. 2016, 16:25

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat luni, într-o conferință de presă, că speră ca la meciul cu MANCHESTER UNITED, din CHAMPIONS LEAGUE 2012 – 2013, formației clujene să îi meargă bine atacul și contraatacul, deoarece trebuie să înscrie pentru a avea șanse în fața unei astfel de adversare.

„Este o participare mare pentru noi și România, sper să obținem un rezultat pozitiv în meciul în care se întâlnesc cele două echipe cu victorie în prima etapă. Mi-aș dori ca tot aceste două echipe să se califice mai departe. MANCHESTER UNITED, chiar dacă a venit cu un lot diferit, are destule soluții în apărare, are jucători tineri care nu întâmplător au ajuns la acest nivel. Sper ca în meciul de mâine să ne meargă bine atacul și contraatacul, pentru că într-un meci cu MANCHESTER UNITED dacă nu înscrii nu ai nicio șansă. Vom avea schimbări în lot față de ultimul meci, nu foarte multe, și sper să am dreptate”, a spus antrenorul lui CFR, care a precizat că după antrenamentul din această seară va ști sigur dacă se va putea baza pe atacantul Pantelis Kapetanos pentru meciul de marți.

CFR – MANCHESTER UNITED. Probleme de lot pentru Alex Ferguson înaintea meciului cu CFR

El a menționat că o victorie în partida de marți ar aduce prestigiu, pe lângă punctele puse în joc: „Dacă vom câștiga partida cu MANCHESTER UNITED vom avea în primul rând prestigiu, apoi șase puncte în grupă, iar pentru jucători, Ardeal și România vom câștiga notorietate”.

Tehnicianul lui CFR s-a referit și a longevitatea în funcție a antrenorului echipei MANCHESTER UNITED, Alex Ferguson: „Cine nu și-ar dori să stea atâta într-o asemenea funcție, la un asemenea nivel, să crească valoarea zi de zi așa cum a ajuns Manchester? În România este inimaginabil, nu ne putem gândi la așa ceva”.

Andone a mai spus, referitor la faptul că MANCHESTER UNITED nu susține antrenamentul oficial la Cluj, că a fost decizia lui Ferguson și că acesta este prea profesionist pentru a-și trata adversarii de sus. „Este programul pe care îl face antrenorul, Alex Ferguson este prea profesionist pentru a ne trata de sus și nu cred că e vorba de aroganță”, a afirmat Ioan Andone.

Căpitanul Ricardo Cadu consideră că MANCHESTER UNITED are 90 la sută șanse de victorie în meciul cu CFR Cluj. „Nu știu dacă Wayne Rooney va juca mâine, a stat mult pe tușă în ultimul timp, dar este un jucător foarte puternic și un adversar versat. Cred că Manchester e el mai puternic adversar la nivel de CHAMPIONS LEAGUE din ce am întâlnit, iar în meciul de mâine Manchester United are 90 la sută șansă de victorie, iar noi una mică pe care trebuie să o jucăm”, a declarat Cadu.

Partida CFR ClujMANCHESTER UNITED, din etapa a II-a a Grupei H a CHAMPIONS LEAGUE 2012 – 2013, se va disputa, marți, de la ora 21.45, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

CFR CLUJ – MANCHESTER UNITED. Peste 300 de jandarmi și cinci polițiști englezi la meci