CHELSEA A CÂȘTIGAT CHAMPIONS LEAGUE 2012. Didier Drogba: La Chelsea am învățat să nu renunțăm până la final

Publicat: 20 05. 2012, 01:08

CHELSEA LONDRA a câștigat azi noapte FINALA CHAMPIONS LEAGUE 2012, după ce a învins echipa BAYERN MUNCHEN la lovituri de departajare. Atacantul Didier Drogba a declarat, sâmbătă seară, că a învățat la Chelsea să nu se renunțe până la final și consideră că londonezii au meritat victoria din finala Ligii Campionilor.

„Sunt la Chelsea de opt ani și am învățat să nu renunțăm până la final. Este o seară minunată”, a declarat Drogba, care a marcat penaltiul ce a adus victoria londonezilor.
Portarul Petr Cech, care duminică împlinește 30 de ani, a afirmat că este extrem de mândru de colegii săi: „Nu a fost ușor dar am crezut în noi. Nu pot descrie sentimentul. La penaltiuri a fost pentru prima oară în viața mea când nu am știut ce să fac”.

Fundașul Ashley Cole a spus că Chelsea a meritat victoria: „Nu am cuvinte. Am crezut mereu în noi”.

Formația Chelsea Londra a câștigat Liga Campionilor pentru prima oară în istorie, în urma victoriei obținută, sâmbătă, la Munchen, în fața echipei Bayern Munchen, scor 5-4 (0-0, 1-1), după executarea loviturilor de departajare.

Luminita Turcu, luminita.turcu@mediafax.ro