Contra a rămas fără permis de conducere

Publicat: 25 02. 2014, 14:47
Actualizat: 08 08. 2014, 19:02

La doar câteva ore după ce echipa sa a fost egalată în prelungiri de FC Brașov, pierzând puncte importante în lupta pentru titlu, antrenorul Petrolului a suferit o nouă lovitură.

Cosmin Contra a rămas fără permis de conducere pentru trei luni, după ce a fost prins conducând cu 127 km/h în localitate, pe DN1.

Viteza maximă admisă pe acel tronson de drum este de 70 km/h.

Contra a primit 9 puncte de amendă, o amendă contravențională de 765 de lei, care poate fi achitată la jumătate din valoare în 48 de ore, și i s-a ridicat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Duminică seară, după meciul FC Brașov-Petrolul 1-1, în care Brașovul a egalat după minutul 90 din penalty, Cosmin Contra a declarat că arbitrii l-au așteptat la cotitură și că echipa lui și-a luat adio de la titlu.