Costel Pantilimon și-a înscris un autogol în campionatul Angliei

Publicat: 05 12. 2013, 10:03
Actualizat: 07 02. 2019, 10:28

Portarul Costel Pantilimon și-a înscris un autogol în partida pe care echipa sa, Manchester City, a câștigat-o, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-0), în fața formației West Bromwich Albion, în etapa a XIV-a a campionatului englez, informează BBC.

Pantilimon, care a jucat tot meciul, și-a înscris în proprie poartă în minutul 85. Internaționalul român a primit un cartonaș galben în minutul 84.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Aguero ‘9 și Yaya Toure ’24, ’74 din penalti, în timp ce pentru gazde a mai înscris Anichebe, în minutul 90+4.

În clasament conduce Arsenal Londra, cu 34 de puncte, fiind urmată de Chelsea Londra, cu 30 de puncte, și Manchester City, cu 28 de puncte.