Craiova respiră, 2-1 cu U. Cluj! Rădoi face pace cu patronul Mihai Rotaru: „A fost o reacție exagerată”

Publicat: 29 07. 2025, 06:17

Universitatea Craiova a învins luni seara, pe teren propriu, formaţia Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a treia din Superligă. Oltenii erau conduşi cu 1-0 în minutul 87.

În min. 84, un șut din marginea careului a ricoșat din Artean și a lovit mâna lui Miguel Silva, iar arbitrul Marcel Bîrsan a dictat penalty, transformat de atacantul suedezo-palestinian Assad Al-Hamlawi (87), care a marcat în premieră în Superligă.

Craiova respiră, 2-1 cu U. Cluj! Rădoi face pace cu patronul Mihai Rotaru: „A fost o reacție exagerată”

În min. 90+1, o centrare a lui Carlos Mora este deviată cu șansă de debutantul francez Steven Nsimba, iar Al-Hamlawi a marcat cu șansă la colțul lung.

În clasament, craiovenii sunt pe locul secund, cu 7 puncte, în timp ce U Cluj se află pe 6, în grupul celor cinci echipe care au patru puncte

Mirel Rădoi l-a „înțepat” pe finanțatorul Mihai Rotaru imediat după meciul din Bosnia, iar după meci a recunoscut că a exagerat.

Ba mai mult, a dat asigurări că va evita astfel de reacții pe viitor, pentru a nu stârni polemici în cadrul clubului.

„Într-adevăr, a fost acea declarație a mea după meci, a doua zi am avut o discuție cu patronul și am înțeles ce trebuie să fac de acum încolo.

A fost o reacție exagerată din partea mea, am înțeles ce am de făcut pe viitor. Îmi voi vedea de treaba mea, pentru că polemica nu trebuie să înceapă de la mine.

Toată lumea are nevoie de liniște. La fotbal e mai greu, dar dacă nu este, să nu înceapă furtuna de la mine. Pentru mine, asta a reieșit.

Trebuie să ne recuperăm bine și probabil o să avem puțină șansă. Sunt convins că suporterii vor fi prezenți în număr mare, noi nu facem altceva decât să jucăm pentru ei”, a spus tehnicianul.

Ce urmează pentru Craiova

Manșa secundă a partidei cu FK Sarajevo se va juca joi 31 iulie, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova (ora 20:30).

În cazul în care va trece de FK Sarajevo, Universitatea Craiova va înfrunta câștigătoarea dintre echipa malteză Hibernians Paola (la care joacă portarul român Laurențiu Brănescu) și formația slovacă Spartak Trnava (1-2 în prima manșă).