Cristiano Ronaldo poate fi închiriat. Suma fabuloasă pe care o cer reprezentanții fotbalistului

Publicat: 11 05. 2017, 14:33

Până acum, era cunoscut faptul că portughezul poate să facă doar reclame, însă conform ultimei dezvăluiri, pentru aproximativ 1,1 milioane de euro Cristiano Ronaldo poate veni la o cafea, poate oferi live-uri pe site-urile de socializare ale „cumpărătorului”, dar și pe conturile sale, se poate poza și oferi autografe, toate într-un timp limitat: 4 ore și jumătate.

În carte este scris că în 2013 o companie din Arabia Saudită a plătit taxa cerută companiei lui Ronaldo, Multisports & Image Management. Pentru suma dată, arabii au făcut un photoshooting cu Ronaldo, au primit două postări ale superstarului pe conturile de socializare și 5 tricouri cu autografele sale. Mai mult, Cristiano Ronaldo a fost pentru o singură zi imaginea companiei din Arabia Saudită.

Această activitate îi aduce portughezului un venit important, 500,000 de euro (n.r. suma care-i rămâne după ce își plătește către Real Madrid procentul din drepturile de imagine) pe săptămână câștigă Ronaldo în urma acestor evenimente.