Daniel Bîrligea vorbește despre titlu, dar FCSB nu e acum în play-off. „Am intrat cu capul pe sus, dar suntem cea mai puternică echipă”
Daniel Bîrligea crede că FCSB poate câștiga campionatul, deși acum echipa nu se află printre primele șase în clasament. Formația roș-albastră e pe locul 9, 31 de puncte, la două de play-off, pe poziția șase fiind Oțelul Galați.
În etapa 22 din Superliga, FCSB joacă meciul cu FC Argeș, de la ora 20:00. Piteștenii sunt pe locul cinci, 34 de puncte.
Daniel Bîrligea vorbește despre titlu, dar FCSB nu e acum în play-off. „Am intrat cu capul pe sus, dar suntem cea mai puternică echipă”
„Suntem destul de obosiți, am muncit foarte mult. Urmează meciuri grele și importante și vrem să fim cât mai pregătiți. Aici încercăm să încărcăm cât putem, iar în următoarele meciuri sper să fim cât mai fresh. Va fi dificil până ne obișnuim cu vremea din țară, dar asta este tradiția și trebuie să ne adaptăm rapid. Nu mai sunt multe meciuri, așa că trebuie să ne concentrăm și să strângem puncte, pentru că avem nevoie de ele. Nu ne gândim deloc că am putea rata play-off-ul. Nu îl ratăm 100%, nu vorbim despre altceva.
Startul de sezon a fost, să zicem, fals. Am crezut că vom intra prea ușor, că se vor da toți la o parte din fața campioanei, însă a fost contrariul. Au vrut să arate că au jucători valizi care pot înfrunta campioana. Am intrat cu capul pe sus și acolo a fost greșeala noastră. Nimeni nu m-a surprins.
Dacă era vreo echipă să surprindă, avea acum 15 puncte în față. Sunt multe echipe sus, se bat de la egal la egal și se pot întâmpla surprize. Chiar și echipele de pe primul loc nu sunt sigure de play-off. Putem să ne batem la titlu. Avem echipă, jucători și credință. Până nu este totul matematic, nu putem spune contrariul. Suntem cea mai puternică echipă din Superliga”, a declarat atacantul de la FCSB, Daniel Bîrligea.