DECIZIE. În ce condiții se reiau competițiile sportive. MTS, anunț de ultimă oră! VIDEO

Publicat: 23 04. 2020, 15:19

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a vorbit joi, 23 aprilie, într-o videoconferință, despre cum se redeschid competițiile sportive din țară.

Șeful MTS anunță că toţi sportivii vor fi testaţi împotriva Covid-19 înainte de a reveni la antrenamente ori în competiţii oficiale! Totodată, acesta precizează că testarea sportivilor reprezintă o condiţie obligatorie a reluării activităţii, fără de care ministerul nu își va da acordul pentru reluarea activităților.

Ionuț Stroe susține că organizatorii de competiţii şi cluburile sportive vor trebui să găsească resurse financiare pentru a susţine testarea. MTS nu plătește niciun ban pentru verificarea sportivilor!

„Dorim testarea sportivilor la momentul intrării în aceste baze sportive. Deci, orice fel de pregătire sau competiţie nu va demara fără o testare, care se va repeta! Va fi o condiţie, aşa cum am discutat cu Ministerul Sănătăţii, iar asta se întâmplă oriunde în lume”, afirmă Ionuț Stroe.

Ministrul Sportului subliniază că resursele financiare cad în grija „organizatorilor de competiţii şi a cluburilor, ei vor trebui să găsească resursele financiare pentru a susţine aceste testări. Pentru că în momentul acesta capacitatea noastră de testare e una limitată, vedem că sunt situaţii în care nu putem testa zilnic toţi medicii din spitale care luptă cu acest virus”.

În altă ordine de idei, Ionuț Stroe și-a exprimat mulțumirea că, în acest moment, România nu are „niciun caz de infectare în sport. Chiar dacă măsurile au fost drastice şi unii ne-au criticat, ele au funcţionat. Un sportiv infectat, mai ales în zona sporturilor de echipă, pune în pericol şi blochează întreaga competiţie. De asta măsurile sunt drastice”.