Derby-ul capionatului turc Galatasaray – Fenerbahce amânat din motive de securitate

Publicat: 20 03. 2016, 19:40
Actualizat: 05 06. 2018, 17:33

Partida era programată pentru ora 20:00, ora României. Autoritățile au luat această decizie din cauza unei posibile amenințări teroriste, având în vedere numărul mare de spectatori care ar fi trebuit să asiste la derby-ul campionatului Turciei, pe Turk Telekom Arena din Istanbul. Galatasaray și Fenerbahce sunt cele mai titrate echipe de fotbal din Turcia.

Potrivit cotidianului turc Hurriyet, Ministerul de Interne din Turcia a anunțat că există indicii, obținute de către poliție și de către serviciile secrete, potrivit cărora meciul Galatasaray Istanbul – Fenerbahce Istanbul era ținta unui atac terorist.

Măsuri de siguranță excepționale au fost luate în zona stadionului, iar un elicopter al poliției survolează arena. Mai mulți suporteri ai echipei gazdă, Galatasaray, au fost evacuați din stadion.

Inițial, federația de fotbal din Turcia a decis ca meciul să se dispute fără spectatori în tribune, dar decizia finală este că meciul va fi reprogramat pentru o dată care va fi anunțată ulterior. Fenerbahce ocupă locul 2 în campionat, cu 59 de puncte. Galatasaray se află pe poziția a 5-a, cu 39 de puncte.

Trei israelieni și un iranian au fost uciși în atacul sinucigaș cu bombă comis sâmbătă la Istanbul, iar alte 36 de persoane au fost rănite în această explozie care a avut loc în apropierea unei clădiri guvernamentale, pe strada Istiklal, potrivit presei din Turcia.