Dinamo – Universitatea Craiova 1-1. Zeljko Kopic, despre transferuri: „Trebuie să acceptăm realitatea”

Publicat: 10 02. 2026, 08:36
Foto SPORT PICTURES

Dinamo și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, 1-1, în etapa 26 a Superligii, marcatori fiind Alberto Soro (51) și Assad Al Hamlawi (65).

Craiova e pe primul loc în clasament, 50 de puncte, și Dinamo e pe trei, 49 de puncte.

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre meci și despre transferuri, inclusiv situația lui Boateng, care vrea să plece de la roș-albi.

Dinamo – Universitatea Craiova 1-1. Zeljko Kopic, despre transferuri: „Trebuie să acceptăm realitatea”

Au jucat echipele:

Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, I. Mărginean, C. Cîrjan (Cr. Mihai 84) – Armstrong (Milanov 84), Alberto Soro (Al. Pop 71), Al. Musi (Mazilu 63). Antrenor: Zeljko Kopic

Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Samuel Teles (Carlos Mora 61), D. Matei, Mekvabishvili (T. Băluţă 80), Cicâldău, Bancu – Nsimba (Al Hamlawi 49), Baiaram (Etim 80). Antrenor: Filipe Coelho

„Sunt mulțumit de jocul echipei, de atitudine, de disciplină tactică. A fost un meci greu, cu multe dueluri, am meritat să marcăm primul gol. Apoi am primit gol, am pierdut câteva dueluri. Craiova are calitate, am mai avut o oportunitate pe final, dar remiza e echitabilă.

Analizăm de fiecare dată adversarul, am vrut să jucăm cu minge lungă de la Mărginea, așa a ieșit și golul. Au fost situațiile de genul pentru că Universitatea Craiova a făcut pressing sus. Jucătorii mei au urmat indicațiile, iar Craiova a fost foarte bună în dueluri și pe mingea a doua. A fost un meci foarte greu, dar sunt mulțumit de jocul nostru. Planul nostru mereu e să dominăm fiecare meci, dar depinde și de adversar. Craiova are acest sezon european în spate, au experiență, au mereu pe teren jucători care sunt pregătiți să câștige duelurile.

Ne-au blocat dominarea ofensivă în multe momente, dar am știut că trebuie să alergăm mult fără minge. Acesta este motivul pentru rezultat.

Toată lumea din club știe de ce avem nevoie. Nu suntem încă o echipă perfectă, dar este evident că suntem în creștere. Pentru mine, ca antrenor, e important să am jucători cu calitate, un lot mai bun, dar trebuie să acceptăm realitatea. Iarna nu prea poți să aduci ce ai nevoie. Avem jucători tineri cu mult potențial, avem o echipă standard. Am încredere în jucători și vom lupta în fiecare meci”, a declarat Zeljko Kopic, la Prima Sport.

Nu este ușor să-ți păstrezi calmul. A avut oferte foarte bune, însă decizia noastră este să rămânem așa până în vară. Cred în personalitatea lui, în calitatea lui umană și că va continua să muncească la același nivel. A dat mult pentru acest club, însă și clubul i-a oferit multe – Zeljko Kopic, despre Kennedy Boateng