Dispută la vestiare între Ibrahimovici și Leonardo. „Nimeni nu a venit după mine, eram acolo singur”

Publicat: 13 05. 2013, 13:45
Actualizat: 04 07. 2013, 07:31

Camerele Canal+ au captat imagini din vestiarul formației Paris Saint-Germain, după câștigarea titlului, Zlatan Ibrahimovici, furios, având o discuție aprinsă în italiană cu directorul sportiv Leonardo, în mijlocul jucătorilor care sărbătoareau victoria, informează AFP. 

Scena durează doar câteva secunde, ușa vestiarului fiind apoi închisă.

Ibrahimovici i-a reproșat lui Leonardo că nimeni din conducere nu s-a dus după el la controlul antidoping.

„Nu mă lăsau să plec. Echipa sărbătoarea, iar eu am fost blocat 20 de minute. Nimeni nu a venit după mine, eram acolo singur, pentru mine a fost o situație stupidă. Am așteptat nouă luni să sărbătoresc titlul și m-au împiedicat. Nu am nimic cu Leo, doar că trebuie să vine cineva după mine”, a declarat Ibrahimovici.

Echipa Paris Saint-Germain a câștigat cel de-al treilea titlu de campioană în Franța, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Olympique Lyon, în ultimul meci al etapei a XXXVI-a din Ligue 1.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Menez, în minutul 53.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Paris Saint-Germain a acumulat 77 de puncte și nu mai poate fi ajunsă de următoarea clasată, Olympique Marseille, care are 70 de puncte. Pe poziția a treia se află Olympique Lyon, cu 63 de puncte.

Paris Saint-Germain a mai cucerit titlul în 1985/1986 și 1993/1994.