Dorinel Munteanu: Mă interesează Torje și un jucător de la Dinamo

Publicat: 29 07. 2013, 18:42
Actualizat: 29 07. 2013, 18:42

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, luni, că în maximum două zile va fi oficial noul antrenor al echipei Kuban Krasnodar și a menționat că este interesat de achiziționarea mijlocașului Gabriel Torje și dorește să transfere un jucător de la Dinamo, fără a-l nominaliza.

„Gabi este un jucător interesant pentru multe echipe și pentru mine, dar mai multe nu pot să declar nimic pentru că nu sunt oficial deocamdată, dar probabil că mâine sau cel târziu poimâine voi fi oficial (n.r. – antrenorul echipei Kuban Krasnodar). Torje este un jucător important și mai sunt interesat de un jucător de la Dinamo, dar nu vă pot spune”, a spus Munteanu, la Sport.ro.

Dorinel Munteanu a antrenat în returul sezonului trecut formația rusă Mordovia Saransk și a întâmpinat probleme la rezilierea contracului cu această grupare. El o pregătește neoficial pe Kuban Krasnodar, echipă calificată în preliminariile Ligii Europa.

Gabriel Torje a revenit în această pauză competițională la Udinese, după ce fusese împrumutat în campionatul trecut în Primera Division, la Granada. Potrivit presei italiene, antrenorul Francisco Guidolin dorește să îl împrumute din nou pe Torje.