Dosarul morții fotbalistului Patrick Ekeng, finalizat. Cine a fost găsit vinovat pentru acestă tragedie

Publicat: 05 02. 2018, 16:08

„Inculpata Duță Elena – Mihaiela, având calitatea de medic specialist medicină de urgență și fiind delegată să asigure asistența medicală de urgență la data de 06.05.2016 la partida de fotbal desfășurată pe Stadionul „Dinamo”, prin încălcarea obligațiilor ce îi reveneau, a omis să ia măsurile care se impuneau și anume – în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în funcție de care trebuia să ia sau să dispună măsurile adecvate și ulterior, după ce a constatat că pacientul se afla în fibrilație ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru „basic life suport”- sporind astfel un pericol însemnat pentru viața pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlăturat, acesta decedând în ciuda intervenției ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului „Floreasca”, neprevăzând rezultatul inacțiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea acestui rezultat”, transmite Parchetul Capitalei.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 2 București.

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbușit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.