E invitat de Steaua la meci, dar merge pe mâna lui Chelsea: „Mourinho face diferența”

Publicat: 01 10. 2013, 11:55
Actualizat: 03 09. 2019, 02:20

Dan Petrescu, care a jucat 5 ani la Steaua și 5 ani la Chelsea, este invitat special la partida dintre Steaua și Chelsea, care se va disputa marți, de la ora 21.45, pe Arena Națională.

Dan Petrescu, care în prezent antrenează echipa rusă Dinamo Moscova, a fost invitat la meci de Steaua, dar nu se așteaptă la o primire călduroasă din partea fanilor.

„Nu știu dacă voi face turul de onoare al stadionului, rămâne de văzut. Sigur îl voi face la Londra pe 17 decembrie (n.r. când are loc partida retur Chelsea – Steaua). Aici îmi e puțin frică de cum voi fi primit. Când am fost cu Unirea Urziceni în Ghencea, am fost fluierat și asta m-a cam supărat”, a declarat Dan Petrescu.

Fostul jucător al Stelei și al lui Chelsea consideră că londonezii pornesc cu prima șansă în meciul de marți. „Chelsea nu mai e cea de anul trecut, e mai bună. Totuși, Steaua e mai omogenă. E posibil un meci egal. Mourinho e Mourinho. Indiferent ce echipă antrenează, Mourinho face diferența”, a declarat Dan Petrescu.