E oficial: Ianis Hagi și-a ales echipa la care va juca. Transferul, unul de milioane de euro

Publicat: 11 07. 2019, 19:12

Genk a cucerit în sezonul precedent titlul în Belgia, astfel că va evolua direct în grupele Ligii Campionilor. Gheorghe Hagi și-a dorit cu orice preț ca Ianis să ajungă la o echipă ce evoluează în grupele unei competiții europene. Miercuri, la Digi Sport, Gheorghe Hagi a explicat în ce condiții va pleca Ianis: „Nu s-a putut face transferul înainte de European. Apoi, lucrurile au mers mai bine și au apărut tot mai multe oferte. Noi a trebuit să analizăm. Cel puțin 3-4 echipe au vorbit concret, cu oferte clare: de la bani foarte mulți, la bani mai puțini. Banii nu au contat în aceste discuții, fundamental e proiectul și echipa”.

Ianis Hagi a adunat aproape 90 de partide oficiale în tricoul Viitorului, iar acum e gata pentru a doua aventură europeană. În perioada 2016-2018, Ianis a fost legitimat la Fiorentina, însă n-a reușit să se impună la italieni.

La Genk este legitimat și Vlamdimir Screciu, fost jucător la Craiova, care însă a avut mari bătăi de cap din cauza unei accidentări.