Eduard-Carol Novak, demis de la conducerea Federației Române Ciclism. Multiplul campion paralimpic: Este un abuz

Publicat: 13 11. 2013, 15:05
Actualizat: 13 11. 2013, 15:05

UPDATE Președintele Federației Române de Ciclism, Eduard-Carol Novak, care a fost demis în urma unei ședințe a Consiliului de Administrație al forului de specialitate, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că demiterea sa reprezintă un abuz realizat cu acordul Ministerului Tineretului și Sportului.

Eduard Novak susține că numai el, în calitate de președinte, putea convoca Consiliul de Administrație al Federației Române de Ciclism.

„Acum am venit la minister să ne interesăm care este treaba. Conform Statutului, Consiliul de Administrație se poate convoca doar de către președinte. Ei au convocat de capul lor, au cerut doi reprezentanți din partea MTS, au făcut ședința, m-au suspendat cu încă cinci cluburi. Este un abuz din partea MTS că a avut doi reprezentanți la această ședință. Am cerut control financiar din partea MTS și nu am primit niciun răspuns. Parcă îi acoperă pe oamenii de acolo. Așteptăm o poziție oficială a MTS legată de această ședință și în funcție de asta ne decidem dacă mergem sau nu în instanță. Nici nu am deschis procesul verbal. Eu mă bazez doar pe faptul că acest Consiliu de Administrație nu este convocat statutar. Cele 25 de motive aș putea să le combat”, a spus Novak.

Președintele Federației Române de Ciclism, Eduard-Carol Novak, a fost demis din funcție, marți, de Consiliul de Administrație al forului, în urma încălcărilor Statutului și Regulamentului de Organizare ale FRC, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

„Consiliul de Administrație al Federației Române de Ciclism, întrunit statutar în ședință, cu participarea a șase din nouă membri, în data de 12 noiembrie 2013, la sediul FRC, luând act de Raportul Comisiei de disciplină, a hotărât demiterea domnului Carol Eduard Novak din funcția de președinte al FRC, în urma încălcărilor grave ale Statutului și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale FRC”, se arată în comunicatul citat.

Printre cele 25 de motive de nerespectare a regulamentelor, imputate de Consiliul de Administrație, se numără:

– neconvocarea Consiliului de Administrație al Federației Române de Ciclism în data de 26 martie, încâlcând astfel prevederile Art. 27 și ale Art. 66, punctul 6) din Statutul Federației Române de Ciclism, blocand toată activitate federatiei;

– a decis participarea loturilor naționale la campionate mondiale, europene și balcanice, fără autorizație de la MTS și fără consultarea Comisiei tehnice, cu sportivi selecționați pe criterii subiective, de cele mai multe ori aparținând Clubului Sportiv Intersport Miercurea Ciuc, în detrimentrul altor cicliști mult mai bine clasați și mai bine cotați, cu șanse reale la medalii;

– a solicitat întocmirea și eliberarea licențelor pentru sportivi aparținând unor structuri sportive neafiliate sau suspendate, licențe pe care acei sportivi le-au utilizat spre a participa la concursuri interne, dar și internaționale;

– nu a permis startul în Turul Ținutului Secuiesc a echipelor de club românești, precum CS Dinamo București și CS Petrolul Ploiești;

– a convocat, ajutându-se de câteva structuri sportive neafiliate, Adunarea Generală extraordinară, în data de 12 octombrie, la Marghita, cu toate că fusese notificat de către Ministerul Tineretului și Sportului despre faptul că adunarea era nestatutară,

Consiliul de Administrație a decis convocarea Adunării Generale extraordinare de alegeri a Federației Române de Ciclism în data de 5 decembrie și numirea în funcția de antrenor federal a lui Lucian Hugeanu, post care era vacant după demisia Domnului Sorin Cristian Ungur.

Eduard-Carol Novak, campion paralimpic la Londra, a fost ales, la 15 martie, în funcția de președinte al Federației Române de Ciclism, el învingându-l cu 14-13 pe fostul conducător al forului, Ion Badea, care ocupa acest post din 2009.

Pe lângă titlul paralimpic de la Londra, Eduard Novak mai are două medalii de argint, una la Beijing 2008 și una la Londra 2012, precum și cinci medalii mondiale de aur.