FC Viitorul termină play-off-ul Europa League în genunchi. Umilința finală pentru Hagi. Prima reacție după 1-7 cu Salzburg

Publicat: 24 08. 2017, 22:47

Au marcat: Dabbur 7′, Gulbrandsen 38′, Berisha 52′ pen, Haidara 88’/ -.

1-0: Apărarea Viitorului este din nou prinsă pe picior greșit. După o combinație pe spații largi, mingea ajunge, din margine, la Dabbur, care pune latul, simplu, din șase metri și deschide scorul.

2-0: Yabo verticalizează bine un balon pe centrul terenului, minge ajunge la Berisha, aflat între doi oameni de la Viitorul, care pasează bine pe culoar pentru Gulbrandsen. Atacantul danez îl fixează pe Buzbuchi și înscrie cu un șut plasat la colțul lung.

3-0: Berisha a înscris dintr-un penalty la care Buzbuchi a ghicit colțul, dar nu a putut respinge.

4-0: Haidara preia o minge respinsă de apărarea Viitorului, după un corner, driblează doi adversari și înscrie cu un șut de la 16 metri.

FC Sazlburg: Walke – Lainer, Pongracic, Caleta-Car, Ulmer – Wolf (Rzatkowski 46′), Samassekou, Yabo, Berisha (Haidara 65′) – Gulbrandsen (Patson 56′), Dabbur. Antrenor: Marco Rose.

FC Viitorul: Buzbuchi – Hodorogea, Țîru, M. Constantin (D. Lopez 46′) – Dumitraș, Băluță, Vînă, Rădoi – Herea – Cioablă (Chițu 58′), Țucudean (Drăguș 24′). Manager tehnic: Gheorghe Hagi.

Cartonașe galbene: Pongracic 37′, Daka 90+3’/ Vînă 45′, Hodorogea 52′

Cartonașe roșii:-.

Arbitri: Stefan Johannesson – central, Fredrik Nilsson și Mehmet Culum – asistenți, Andreas Ekberg – rezervă.

Observatori: Nina Hedlund (Norvegia), Haim Jakov (Israel).

Stadion: Red Bull Arena, Salzburg.

La finele acestui meci, Cristian Bicolaru, președinte la FC Viitorul, a declarat: „Cred că… să fiu deschis și să nu merg pe varianta extrem de sumbră pe care am citit-o… probabil că unora le-ar coneveni să dispărem, dar sper să nu le dăm satisfacție. E greu de spus cine va asigura lotul, pentru că acum e destul de subțiat, dar mai sunt zile în care se pot face transferuri. Avem ca obiectiv 2-3 jucători să aduce […] Probabil că nu am gestionat foarte bine momentul de după câștigarea campioantului. În loc să ne ocupăm de ce aveam noi, ne-am ocupat de procese. Ne-au plecat jucători titulari, au venit alții”.