Florin Andone și-a cerut scuze în fața lui Seedorf: Am făcut multe greșeli din cauza caracterului

Publicat: 07 03. 2018, 00:02

În partida cu Eibar, Andone a contribuit la unicul gol al echipei sale, după ce mingea trimisă de el a lovit bara, apoi a ricoșat în portarul lui Eibar și a intrat în poartă. Atacantul în vârstă de 24 de ani a fost schimbat în minutul 85, moment în care s-a dus țintă spre Clarence Seedorf și i-a șoptit ceva la ureche timp de câteva secunde, iar răspunsul antrenorului l-a nemulțumit. Ajuns pe bancă, Andone a continuat să fie nervos, dar acum recunoaște că a greșit.

„Am făcut multe greșeli din cauza caracterului meu. Sper să nu se mai întâmple, pentru că este lipsă de respect față de antrenor și coechipierii mei. A fost o reacție la cald, în acel moment îmi doream foarte mult să ajut, voiam să fiu pe teren până la final și nu m-am mai gândit la altceva. După aceea am realizat, însă, că am greșit și am vorbit deja cu cine trebuia să vorbesc și mi-am cerut scuze”, a declarat Andone, într-o conferință de presă.

Florin Andone crede că tehnicianul olandez poate salva echipa de la retrogradare: „Echipa avea nevoie de o schimbare totală, pentru că dinamica jocului era negativă. Și acum e negativă, dar cred că s-a îmbunătățit. Antrenorul nostru a jucat nenumărate meciuri, aproape 1.000, și a câștigat tot ce se putea câștiga. Respectăm în totalitate ce ne cere și trebuie să dăm totul pentru a ieși din această situație. Am încredere 100 la sută în acest grup, în fiecare dintre noi. Muncim din greu, avem potențial și dacă punem la punct anumite lucruri, cu siguranță vom ieși din această zonă”, a încheiat internaționalul român.

După 27 de etape, Deportivo La Coruna ocupă locul 19 din 20 în campionatul Spaniei, la un punct de locul 18, ocupat de Las Palmas, și la două de Levante, prima echipă aflată deasupra zonei retrogradării.