Fostul fotbalist portughez Eusebio a murit

Publicat: 05 01. 2014, 17:36
Actualizat: 30 07. 2014, 11:41

Legenda fotbalului portughez Eusebio a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Lisabona, a anunțat agenția Lusa, citând fostul său club, Benfica, informează AFP.

Eusebio da Silva Ferreira, în vârstă de 71 de ani, a murit din cauza unui stop cardiorespirator la ora 04.30 GMT, a precizat clubul.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, Eusebio, supranumit „Pantera Neagră”, s-a născut la 25 ianuarie 1942, în Mozambic. El a evoluat 15 ani la Benfica Lisabona, pentru care a marcat 638 de goluri în 614 meciuri.

A câștigat de 11 ori campionatul cu Benfica (1960-1961, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965, 1966-1967, 1967-1968, 1968-1969, 1970-1971, 1971-1972, 1972-1973 și 1974-1975), de cinci ori Cupa Portugaliei (1961-1962, 1963-1964, 1968-1969, 1969-1970 și 1971-1972) și Cupa Campionilor Europeni (1961-1962).