Fostul mare handbalist Valentin Ghionea, fără MENAJAMENTE despre handbalul de la un mare club al României: „Sub nivelul mediocrității”
Valentin Ghionea este un nume legendar în handbalul românesc. După ce a evoluat cu succes în Europa la echipe de top ale sportului pe semicerc, precum Sporting Lisabona a revenit în țară unde a îmbrăcat tricoul celor două formații de elită din handbalul nostru: Dinamo și Steaua.
Retras de ceva timp din activitatea de marea performanță, Valentin Ghionea, vorbește fără menajamente despre evoluția celor două echipe în actualul sezon competițional:
Fostul mare handbalist Valentin Ghionea, fără menajamente despre handbalul de la un mare club al României: „Sub nivelul mediocrității”
„La Steaua totul este sub nivelul mediocrității. Și totul pleacă acolo de la ce se întâmplă în cadrul clubului în materie de organizare. Păcat că o echipă de mare tradiție în handbalul românesc a ajuns așa.
Nici la Dinamo lucrurile nu merg bine. Echipa joacă prost. Cred că după acest meci cu Kielce de acasă dacă se va înregistra un nou eșec, se vor produce modificări majore la echipă.
Părere amea e că antrenorul Perreira nu poate ține ritmul unei echipe ca Dinamo”, a sunat tăios mesajul lui Valentin Ghionea.
S-a dedicat handbalului juvenil
Cea mai mare preocupare a lui Valentin Ghionea în materie de handbal este legată de zona juvenilă.
„Lucrez în continuare pentru a pune la punct toate detaliile clubului pe care l-am înființat și care poartă denumirea ” Național București”. Avem până în clipa de față 40 de copii pe care-i pregătim.
Antrenamentele se desfășoară în incinta sălii de sport a unei grădinițe germane. Asta până când ne vom găsi un spațiu al nostru definitiv. Îmi doresc ca în câțiva ani să ridic mult acest club în care investesc mult suflet”, a precizat Valentin Ghionea.
A ajuns la a noua ediție a campului organizat la Cheile Grădiștei
De nouă ani încoace Valentin Ghionea organizează la Cheile Grădiștei un cantonament dedicat atât fetelor cât și băieților.
„Este locul unde copiii pot învăța și se pot perfecționa în domeniul handbalului. Nici nu-mi dau seama cât de repede a zburat timpul dar anul viitor voi organiza cea de-s noua ediție a acestor tabere handbalistice de pregătire”, a mai punctat el.