FRF îi organizează meciul de retragere lui Adrian Mutu

Publicat: 31 05. 2016, 11:52

Conform sursei citate, FRF a decis ca la această confruntare să organizeze și evenimentul retragerii oficiale de la națională a „Briliantului”. Înaintea meciului, Adrian Mutu va primi un trofeu special din partea Federației, iar pe cubul video de pe Arena Națională vor rula imagini reprezentative din cariera fotbalistului, scrie Prosport.

Adrian Mutu, în vârstă de 37 de ani, a debutat în 1996 la FC Argeș, a jucat apoi la Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Târgu-Mureș. Mutu a marcat 103 goluri în Serie A, record pentru un jucător român în campionatul italian.

La echipa națională a strâns 77 de meciuri și a marcat 35 de goluri. Interesant este că dacă va juca și va marca în meciul cu Georgia îl va depăși pe Gică Hagi la numărul de goluri reușite pentru „tricolori”. Alături de echipa națională, Mutu a participat la Campionatele Europene din 2000 și 2008.