Furie după meciul Stelei: „Este inadmisibil să fim CĂLCAȚI în picioare”

Publicat: 06 10. 2014, 14:42

”Acești arbitri din ziua de azi sunt intangibili, nici cu flori nu ai voie să arunci îi ei. Nu se poate, am pierdut puncte cu o manieră de arbitraj pe care mi-e frică să o comentez, pentru că nu știu câte etape de suspendare pot primi. În minutul 15 rămâi în zece oameni cu Steaua, ai penalty clar la Jula, un jucător de la Steaua are galben și lovește mingea după fluier și nu se dă nimic. De 20 de ani sunt pe terenul de fotbal, am jucat 18 ani în Liga I și știu când un arbitru e tendențios. Dar arbitrii din România sunt intangibili”, a declarat Cristi Munteanu.

Totuși, trebuie precizat că arbitrul Cătălin Popa a anulat nu mai puțin de trei goluri Stelei, toate pentru poziții de offside.

”Comisia de arbitraj să fie foarte atentă. Suntem fosta campioană a României, acum trei ani. Nu poți să ne calci în picioare în halul ăsta. Este inadmisibil. Nu contest victoria Stelei, dar la cum a început meciul…”, a declarat Cristi Munteanu, reamintind de startul bun de meci al echipei sale.

După zece etape, Oțelul ocupă locul 17 în clasament, cu 5 puncte.