Gigi Becali, declarație foarte CIUDATĂ pentru cineva care susține că nu mai este patron la FCSB

Publicat: 29 04. 2018, 23:18
Actualizat: 29 04. 2018, 23:20

Mulțumit de egal și de jocul din prima repriză, Becali consideră că echipa sa nu mai poate pierde titlul: „Am avut emoții când au marcat ei, dar apoi nu. Am zis „asta e”, ăsta e fotbalul. Apoi m-am rugat la Maica Domnului, am cerut un egal. Și m-a ascultat și mi-a dat. Am zis că poate nu merit, dar uite că mi-a dat un gol care face cât un campionat. Avem golaveraj, avem meciul direct, ei nu pot marca cinci goluri cu Viitorul sau cu Astra.

Sunt mulțumit de jocul echipei din prima repriză. În repriza a doua, ei au avut un plus. Noi trebuia să marcăm în prima repriză, a fost un Budescu ieșit din formă. Gnohere, la fel, dar a fost un meci de mare luptă. În repriza a doua nu am mai jucat nimic, au fost doar ei pe teren, au fost mai motivați…Dar a fost prea multă încrâncenare și e bine că a ieșit așa. Contează că suntem pe primul loc la ora asta, avem două puncte avans. Dacă mă punea cineva să semneze pentru 1-1 sau 0-0, semnam cu ochii închiși. Ei mai au șanse 30%, atât! Avem deja o mână pe trofeu. Am incredere în Astra care poate să tragă la cupele europene. Am încredere în Craiova. Contează că noi am egalat și suntem pe primul loc cu două puncte avans. Arbitrajul mi s-a părut extraordinar, mi-a plăcut de Kovacs.”, a spus Becali, la finalul celor 90 de minute, o declarație cel puțin ciudată din partea unui om care vrea să convingă Comisia de disciplină a FRF că nu mai are nicio legătură cu FCSB.