Gigi Becali se recunoaște învins de CSA Steaua. Avocații FCSB au cerut azi, la Tribunal, ca Becali să plătească Armatei prejudiciul pe ultimii trei ani

Publicat: 09 05. 2018, 17:07

Cei 3 avocați ai lui Gigi Becali veniți în fața instanței de la Tribunalul București au ridicat o excepție de prescripție, solicitând ca FC FCSB să plătească prejudiciul adus CSA Steaua pe doar 3 ani în urmă (2011-2014). Colonelul Florin Talpan, juristul care reprezintă Armata, a rămas pe poziții și solicită plata integrală a daunelor, începând din 2004. Despăgubirile cerute de Armată pentru cei 10 ani de folosire ilegală a mărcii și numelui Steaua de către clubul lui Becali se ridică la 37 de milioane de euro.

Instanța a rămas în pronunțare și va lua o decizie mâine. În cazul în care câștigă Becali, procesul va continua pentru a se stabili cuantumul daunelor pe 3 ani. Dacă va câștiga Talpan, procesul va continua pentru a se stabili cuantumul daunelor începând din 2004.

Acest ultim proces, din suita de lupte în instanță între Armată și Becali, are o miză substanțială: 37 de milioane de euro.

Colonelul Florin Talpan reclamă că e vorba de o răspundere civilă delictuală în cazul FCSB/Becali. Adică există o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este o legătură de cauzalitate și un prejudiciu.

„Amănuntele” pentru care se duce acum bătălia valorează câteva zeci de milioane de euro, pentru că detașamentul de avocați ai lui Becali și Talpan sunt în dezacord asupra a două probleme:

a) de când începe prescripția (adică de când nu se mai poate solicita recuperarea prejudiciului socotindu-se că a trecut prea mult timp de atunci),

b) care este valoarea prejudiciului și de când trebuie el plătit.

Avocații lui Becali susțin că FC FCSB poate plăti numai o parte din pagubă. Ei invocă prescripția extintivă de 3 ani (Art. 2517 din Noul Cod Civil). Prescripția extintivă de 3 ani se aplică și în cazul unor acțiuni de despăgubire.

TOATE DETALIILE, ÎN EXCLUSIVITATE PE PRO SPORT