Hagi, reacție de bucurie după cel mai scandalos meci al acestui campionat

Publicat: 31 10. 2016, 23:22

În minutul 75, Istvan Kovacs a dat penalty pentru gazde, după ce Aurelian Chițu a fost ținut de tricou în careu. Imediat, jucătorii ilfovenilor i-au cerut explicații arbitrului. Istvan Kovacs n-a fost de acord cu gestul acestora și le-a acordat cartonașe galbene lui Balauru, Marinescu, Acsinte, Căpățână și Maftei. Ultimul mai avea un avertisment și a fost astfel eliminat.

La final, Hagi a spus că echipa sa a făcut un meci foarte bun și este fericit că a obținut trei puncte. Nu a comentat, însă, cele întâmplate în ultimul sfert de oră.

„Cred că am facut un meci foarte bun. Sunt mulțumit, fericit că am luat trei puncte, cred că am jucat un fotbal bun. Nu am văzut lucrurile clar, sunt decizii care se văd mai bine la televizor, astfel de meciuri au tensiune, e normal. Noi suntem bucuroși pentru că am câștigat. Așa e în fotbal, ei își pot spune părerea”, a spus Hagi, la microfonul Dolce Sport.

În urma acestui rezultat, FC Viitorul rămâne pe locul 3 în clasament, cu 26 de puncte, în timp ce FC Voluntari se află pe locul 9, cu 15 puncte acumulate în 14 etape.