Hagi și milioanele de euro de la Viitorul: suma investită în nouă ani, cheltuită de Becali într-un sezon

Publicat: 28 02. 2017, 23:27

„La începutul sezonului ne-am propus doar să ne depășim performanța de anul trecut. Dacă nu se putea, ne doream măcar să rămânem în prima ligă. Adevărul este că suntem cei mai buni în momentul de față. Am devenit un stres în plus pentru ceilalți, se prefac ei că nu se gândesc la noi, dar deja ne-au lua frica, vă spun eu. Obiectivul nostru de acum este să nu fim depășiți de celelalte echipe”, a declarat Gheorghe Hagi la Dolce Sport.

Antrenorul liderului din Liga I a dezvăluit suma pe care a investit-o în Academie, de la înființarea acesteia: „În plus, media echipei noastre este de 21 de ani și patru luni. Este cea mai tânără echipă din prima ligă, promovăm foarte mulți tineri, schimbăm mulți jucători și nu avem deloc de suferit. Din contră, mergem din ce în ce mai bine. În cei 8-9 ani pe care îi avem în spate până acum, s-au cheltuit 8 sau 9 milioane de euro.

În plus, pe lângă această sumă s-a construit această bază de la Ovidiu. Bugetul Academiei este foarte, foarte mare, dacă ne raportăm la sumele din fotbalul românesc. Din vară, probabil iar vom vinde 3-4 jucători de la echipa mare. Bugetul alocat echipei mari este foarte mic, aș putea spune că ne clasăm în ultimele șase echipe din campionat”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Florinel Coman, atacantul în vârstă de 18 ani, care a marcat trei goluri în cele patru etape disputate de la reluarea campionatului, este unul dintre jucătorii care ar putea părăsi în vara pe Viitorul. Finanțatorul liderului nu se gândește la perioada de transferuri, ci doar la play-off-ul care va începe peste o săptămână în Liga I.

„Ne auzim în mai-iunie, când începe perioada de transferuri. Acum suntem în plin campionat, toți cei din club trebuie să se gândească la play-off, nu la transferuri. Nu știu de unde vin aceste zvonuri, am văzut că s-a scris și că vreau să plec din vară. A început lupta!”, a încheiat Gheorghe Hagi.