Halep, eliminată din primul tur la US Open de Maria Șarapova. „A fost foarte greu. Nu a semănat a meci de turul întâi”

Publicat: 29 08. 2017, 08:00

„A fost foarte greu. Nu a semănat a meci de turul întâi. Dar, ăsta a fost tabloul. Așa am avut eu norocul. Cred că am dat tot ce aveam. A fost mai bună. Evident, sunt supărată pentru că am pierdut. Ea a servit mai bine. Iar serviciul meu a fost slab de tot astăzi. Cred că am jucat ok, dar ea a jucat foarte bine. A fost un meci bun”, a declarat Simona Halep după eliminarea prematură de la US Open, din primul tur, scrie ProSport.

Maria Șarapova a învins-o, 6-4, 4-6, 6-3, rusoaica ajungând pe tabloul principal grație unui wildcard, în condițiile în care o accidentare i-a stopat revenirea în circuit după expirarea suspendării dictate în „cazul Meldonium”.

„Mi-am tot spus că este doar un alt meci, o altă oportunitate. Dar este mult mai mult de atât. Nu știi niciodată cum o să te simți și cum o să reacționezi, până când nu ești acolo, până nu ai câștigi acea minge de meci. Nu îți poți controla emoțiile, nici ceea ce simți. Dar a meritat, total. Totul. Pentru aceste două ore și 44 de minute în fața voastră”, a spus, cu lacrimi în ochi, rusoaica, după victoria cu 6-4, 4-6, 6-3 în fața favoritei doi de la Flushing Meadows.

Paradoxal, prin prisma cifrelor din dreptul jucătoarelor, al poziționării în ierarhia WTA, acesta a fost cel mai ușor debut al Simonei la un turneu de Mare Șlem, de la US Open 2014 încoace, în condițiile în care Maria Șarapova staționează pe poziția 146 WTA, scrie Mediafax.