Halep, înainte de Australian Open: „Sper ca în acest an să joc mai bine”. La ce oră începe meciul

Publicat: 15 01. 2017, 19:16
Actualizat: 02 04. 2018, 22:36

Halep, aflată pe locul 4 în clasamentul WTA, va juca, în noaptea de duminică spre luni, împotriva americancei Shelby Rogers, ocupanta locului 57 WTA, într-o partidă programată să înceapă la 02:00, ora României.

„Mă simt bine, am deja o săptămână de când sunt aici, m-am antrenat bine și aștept să înceapă turneul. Sunt puțin emoționată, este ceva normal, dar pot spune că sunt pregătită. Sper ca în acest an să joc mai bine, pentru că anul trecut a fost destul de greu pentru mine. Am pierdut în primul tur. Însă, jucătoarea care m-a eliminat a jucat foarte bine, a ajuns până în sferturi. M-am pregătit la fel, doar că de această dată am venit mai devreme în Australia, pentru a mă obișnui cu temperatura. În România este foarte frig. Oricum, sunt încrezătoare, va fi primul meci de pe arena centrală, așa că mă bucur că voi fi acolo. Este un sentiment aparte”, a declarat Halep în cadrul unei conferințe de presă.

În vârstă de 25 de ani, Simona Halep a mai jucat împotriva americancei o singură dată, tot în cadrul unui turneu de Mare Șlem, la US Open 2015, iar constănțeanca s-a impus cu scorul de 6-2, 6-3.

„Practic, deschid turneul, joc pe cea mai mare arenă. Îmi cunosc adversarul destul de bine, am întâlnit-o pe Shelby Rogers la US Open și mă aștept la un meci dificil. N-am jucat foarte mult de la începutul acestui an, am pierdut la turneul din China în al doilea tur, am avut timp să lucrez puțin la jocul meu, iar acum sunt mai relaxată și mai încrezătoare”, a completat Halep.

Tot de la 02:00, vor mai evolua în primul tur Irina Begu (30 WTA) și Patricia Țig (106 WTA). Begu o întâlnește pe kazaha Yaroslava Șvedova (41 WTA), pe terenul 20, în timp ce Țig o înfruntă pe campioana olimpică Monica Puig (Puerto Rico, 32 WTA), pe terenul 14.

Sorana Cîrstea (78 WTA) va juca luni, în jurul orei 06:00, la Australian Open, împotriva Irinei Kromacheva (Rusia, 92 WTA), într-un meci programat pe terenul 12. Organizatorii au decis ca Monica Niculescu (40 WTA) și Ana Bogdan (125 WTA) să ia startul în noaptea de luni spre marți, în meciurile cu rusoaicele Anna Blinkova (189 WTA), respectiv Elena Vesnina (17 WTA).