HCM Baia Mare, prima finalistă a Cupei României la handbal feminin

Publicat: 26 04. 2014, 12:59
Actualizat: 08 02. 2016, 16:34

Tot sâmbătă, în cea de-a doua semifinală se vor duela HCM Roman și SCM Craiova.

Finalele Cupei României, pentru medalia de bronz și trofeu, vor avea loc duminică.

Rezultatele anterioare înregistrate în Cupa României, la turneul de la Târgoviște, sunt următoarele: SCM Craiova- „U” Jolidon Cluj 25-23 (15-13), HCM Baia Mare-HC Zalău 31-21 (14-12), Corona Brașov-CSM Ploiești 30-28 (15-16) și HCM Roman-Știința București 31-17 (12-8), în sferturi, respectiv „U” Jolidon Cluj-Universitatea Neptun Constanța 33-23 (16-14), între CSM Ploiești-Mureșul Tg. Mureș 37-34 (17-14), CSM București-Corona Brașov 25-30 (11-12), HCM Roman-Dunărea Brăila 26-19 (15-8), Știința București-CSM Cetate Deva 23-22 (9-9) și HCM Baia Mare-HCM Râmnicu Vâlcea 33-27 (16-10), în optimile de finală.

În sferturi au fost calificate direct echipele HC Zalău și SCM Craiova, conform tragerii la sorți, după ce la startul competiției s-au aflat doar 14 echipe, cele 12 din Liga Națională și două invitate din eșalonul inferior (Mureșul Tg. Mureș și Știința București).

Deținătoarea trofeului este HCM Baia Mare, care a învins în finala din 2013 formația Corona Brașov (scor 33-26).

Câștigătoarea Cupei României va evolua sezonul viitor în Cupa Cupelor, dar în funcție de clasamentul final al Ligii Naționale, în această competiție continental ar putea ajunge și finalista sau ocupanta locului III în Cupa României.

În sezonul 2014-2015, FR Handbal poate înscrie cinci echipe feminine în cupele europene, după cum urmează: campioana în Liga Campionilor, două în Cupa EHF și două în Cupa Cupelor.