Horia Tecău a atins cea mai bună poziție din carieră în clasamentul ATP de dublu

Publicat: 14 09. 2015, 17:06

Înaintea lui Tecău se află frații Bob și Mike Bryan, care au câte 9.490 de puncte. Pe locul 4 este Rojer, cu același număr de puncte ca partenerul său.

Florin Mergea, sfert finalist la US Open alături de indianul Rohan Bopanna, a coborât două poziții și se află pe locul 14 în clasamentul de dublu, cu 4.700 de puncte.

Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer se află pe locul doi în ierarhia pentru Turneul Campionilor, în timp ce cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna ocupă poziția a opta, ultima care aduce calificarea pentru turneul de la Londra.

La simplu, cel mai bine clasat român este Marius Copil, care a urcat pe locul 185 pe 182, cu 264 de puncte. Victor Hănescu a coborât 11 locuri, până pe 224, cu 211 puncte, iar Adrian Ungur a coborât șase locuri, până pe 255, cu 186 de puncte.

După US Open, câștigat de Novak Djokovici în finala cu Roger Federer, primele zece poziții în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 16.145 puncte

2. Roger Federer (Elveția) 9.405

3. Andy Murray (Marea Britanie) 8.660

4. Stan Wawrinka (Elveția) 6.000

5. Tomas Berdych (Cehia) 5.050

6. Kei Nishikori (Japonia) 5.015

7. Rafael Nadal (Spania) 3.770

8. David Ferrer (Spania) 3.695

9. Milos Raonic (Canada) 2.790

10. Gilles Simon (Franța) 2.560.