Ianis Hagi e pregătit să joace 10-15 minute în Liga I, dar antrenorul Vintilă nu vrea să-l forțeze: Trebuie să alegem bine momentul

Publicat: 18 09. 2014, 17:53
Actualizat: 01 10. 2018, 01:37

„Ianis este pregătit pentru 10-15 minute în Liga I, dar trebuie să avem grijă când promovezi un jucător, mai ales unul de vârsta lui. Trebuie să fim foarte atenți la moment, la situația în care este fizică și mentală… Nu putem să aruncăm un jucător în Liga I și să spunem că am mai bifat unul. Nu, noi îi promovăm pentru a rămâne. Deci trebuie ales bine momentul. Pentru că poți să îl arunci și să nu îi iasă și atunci își poate pierde încrederea. Iar la jucătorii tineri este foarte important să le dai încredere”, a spus Vintilă.

Tehnicianul a menționat că oferta pe care o are de la Chelsea Londra „nu l-a destabiliziat” pe fundașul Cristian Manea. „Cristi Manea se antrenează foarte bine, a rămas același. Nu cred că o anumită știre îl poate destabiliza. Este un jucător de caracter, serios. Nu se gândește la niciun transfer, se gândește doar la joc. Eu nu am cunoștință de sume sau oferte, așa că nu pot să comentez”, a adăugat Bogdan Vintilă.