Ilie Năstase, decizie importantă, după ce ITF l-a suspendat până în 2020

Publicat: 17 08. 2017, 16:18

O instanță independentă va analiza apelul fostului tenismen, scrie BBC.

La 21 iulie, Federația Internațională de Tenis (ITF) l-a suspendat pe Ilie Năstase până la 31 decembrie 2020 și l-a amendat cu 10.000 de dolari din cauza comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup, România – Marea Britanie, din luna aprilie.

Lui Năstase îi este interzis să aibă o calitate oficială la competițiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017 – 31 decembrie 2020.

În plus, Ilie Năstase nu va avea acces și nu va primi acreditare la competițiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 2018. Năstase va putea intra la turneele de Grand Slam, deoarece acestea nu sunt sub jurisdicția ITF.

După ce a aflat că este suspendat, Ilie Năastase a dat publiitărții un comunicat în care se aratădezamăgit de această decizie:

„Am primit decizia dată asupra cazului meu de completul intern de soluționare al Federației Internaționale de Tenis cu dezamăgire, dar nu cu surprindere.

Completul care a emis decizia a dovedit insistența acestei Federații de a trata cazul meu într-o manieră cu totul specială și lipsită de imparțialitate, la fel cum întreaga echipă a României a fost tratată în timpul barajului Fed Cup de la Constanța.

Din nefericire pentru mine, decizia se îndepărtează cu mult de standardele aplicate în toate precedentele existente, în care Federația Internațională a aplicat sancțiuni mult mai mici pentru încălcări mult mai grave (cazuri de dopaj, cazuri în care jucători au amenințat cu moartea sau chiar au agresat fizic arbitrii).

Din lecturarea deciziei, trag concluzia că a fost imposibil pentru completul din cadrul Federației Internaționale să trateze acest caz într-un mod nepărtinitor, ceea ce ar fi presupus exercițiul de a ignora interesele pe care Federația Marii Britanii le are în legătură cu soluționarea acestuia.

După ce barajul respectiv dintre echipele României și Marii Britanii a avut un supervizor din partea ITF de naționalitate britanică, acum investigația inițiată împotriva mea la plângerea Federației Britanice a fost soluționat la Londra, de către un complet al cărui reprezentant este și el de naționalitate britanică.

În cadrul meciului dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, nu a contat că jucătoarea britanică a săvârșit peste 40 de încălcări ale regulamentului, ci au contat doar reacțiile pe care le-am avut pentru că mi-am pierdut cumpătul după ce arbitrii mi-au ignorat plângerile regulamentare față de aceste aspecte. Acum, la soluționarea investigației împotriva mea, au fost analizate doar reacțiile mele, scoase din contextul în care ele au avut loc, fără să fie luate în considerare nici aspectele care au provocat și amplificat modul în care am reacționat, nici intenția mea înțeleasă greșit în legătură cu anumite afirmații, dar nici încercările mele repetate de a îndrepta consecințele cauzate.

De aceea, mă simt nevoit să îmi caut mai departe dreptatea în fața unor foruri independente și imparțiale, care să îmi asigure un tratament just și echitabil.

Ilie Năstase”.