Ilie Năstase, șocat de moartea Florenței Mihai: ”Cum a murit? Nu se poate, nu pot să cred”

Publicat: 14 10. 2015, 12:53

„Cum a murit? Florența? Nu se poate, nu pot să cred… Este un șoc, iertați-mă… dar chiar nu pot să cred așa ceva, săptămânile trecute ne-am văzut…”, a spus Ilie Năstase la aflarea veștii.

Fostul tenisman a adăugat că sportul a pierdut o mare jucătoare. „Nu pot să comentez… e prea trist. E foarte trist. O cunosc pe Florența de când era copil. Am pierdut un mare om, o mare jucătoare. Sincer, nu îmi găsesc cuvintele”, a mai afirmat Năstase pentru MEDIAFAX.

Florența Mihai, prima jucătoare de tenis din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în 1977, atât la simplu, cât și la dublu mixt, a decedat, miercuri dimineață, la vârsta de 60 de ani.

Florența Mihai a obținut medalia de bronz la Roland Garros în 1976, s-a clasat în primele 8 jucătoare la simplu la US Open-ul din 1979 și a făcut parte din echipa de Cupa Federației a României timp de 6 ediții (dublu alături de Virginia Ruzici), reușind să intre în primele 8 echipe din Grupa Mondială la edițiile din 1983 – Zurich, 1981 – Tokyo, 1980 – Berlin, 1978 – Melbourne.

Multiplă campioană națională la probele de simplu, dublu și dublu mixt (1971-1983), Florența Mihai s-a impus și în multe turnee internaționale, printre altele câștigând proba de dublu a Campionatele Europene de Seniori (amatori) și medalia de bronz, la simplu, în 1978.

Ca antrenor, Florența Mihai a fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Federației aproape 14 ani, incluzând 3 ediții în Grupa Mondială I și II (1999, 1992 și 1991), a condus echipa României la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), de la Atlanta (1996) și de la Sydney (2000) și a fost antrenoarea unor jucătoare de top, precum Irina Spîrlea – loc 7 mondial, Ruxandra Dragomir – loc 15 mondial și Irina Begu.

La Fedrația Română de Tenis, Florența Mihai a activat ca secretar general (1984 – 1989), antrenor federal, consilier de specialitate și consilier al președintelui.

Florența Mihai a fost numită antrenor emerit, a primit Ordinul Meritul Sportiv Clasa I (1979 și 1977) și Medalia Națională: serviciul Credincios Clasa a III-a.

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus, joi, între orele 13.00 și 15.00, la sediul Federației Române de Tenis, din strada Pierre de Coubertin, nr. 11, sector 2, București.