Începe Trofeul Carpați 2025 la handbal feminin! Care e lotul României și programul meciurilor de la Bistrița

Publicat: 19 11. 2025, 16:48

Naționala feminină de handbal a României participă în calitate de echipa gazdă în cadrul competiției „Trofeul Carpați NIRO”.

Locația este TeraPlast Arena, Bistrița, între 20–23 noiembrie 2025. Meciurile sunt transmise în direct de Pro Arena.

Începe Trofeul Carpați 2025 la handbal feminin! Care e lotul României și programul meciurilor de la Bistrița

„Datorită faptului că reprezentăm o țară cu istorie și tradiție în handbal, cu siguranță că România la fiecare participare la o competiție majoră, că vorbim de Mondiale, Europene sau Jocuri Olimpice, și-a dorit tot timpul să se autodepășească. De aceea noi la această ediție a Campionatului Mondial dorim să ne autodepășim, să ieșim din grupe.

Ãsta este un obiectiv foarte important pentru că ne poate da încredere pentru ceea ce putem construi mai departe.

Deci ăsta e primul obiectiv, dar obiectivul principal pentru mine îl reprezintă jocul cu Croația. Iar apoi, celelalte lucruri le vom analiza din aproape în aproape. Pentru că ne dorim să ajungem cât mai sus la asemenea competiții. Dacă vreți să spun un loc, eu am crescut în performanță și mi-am dorit mereu să ies primul.

Așa că eu îmi doresc să ies campion mondial. Chiar dacă vorbim despre un vis… dar de ce să nu credem în astfel de vise? Și aceste fete au în ele dorința aceasta.

Important este să avem răbdare să iasă la suprafață tot ceea ce au mai bun pentru a crede că într-o zi România va ieși din nou campioană mondială. Eu consider că obiectivele e important să le stabilim din aproape în aproape. Am discutat cu fetele și primul obiectiv este meciul cu Croația, meciul de început, iar dacă iese bine vom avea motivație pentru a ajunge acolo unde cred că fetele merită’, a menționat selecționerul „Coco” Mihăilă.

Program competițional

Joi, 20.11.2025
•   15:00 — Cehia vs. Austria
•   17:30 — România vs. Portugalia

Sâmbătă, 22.11.2025
•   15:00 — Austria vs. Portugalia
•   17:30 — România vs. Cehia

Duminică, 23.11.2025
•   15:00 — Cehia vs. Portugalia
•   17:30 — România vs. Austria

Cum arată lotul României?

  • Portari: Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București)
  • Inter dreapta: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova)
  • Coordonatori: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
  • Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (Slatina), Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Sorina Grozav (Corona Brașov), Maryia Skrobic (Rapid)
  • Extreme stânga: Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Eva Kerekes (Gloria Bistrița)