Iordănescu: Să mă ierte doamna Hagi, dar eu cred că Gică Hagi s-a însurat cu fotbalul

Publicat: 17 12. 2013, 18:14
Actualizat: 28 09. 2018, 23:14

Fostul selecționer Anghel Iordănescu, încântat de evoluția lui Gheorghe Hagi în meciul caritabil Grecia – România, a declarat că fostul decar al echipei naționale, acum în vârstă de 48 de ani, „s-a însurat cu fotbalul”.

„Pe noi ne-a încântat Hagi. El trăiește numai pentru fotbal. Să mă ierte doamna Hagi, dar eu cred că Hagi s-a însurat cu fotbalul și nu o să se despartă de fotbal”, a spus Iordănescu, marți, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Grecia.

Iordănescu a menționat că selecționata condusă de el a dorit să câștige partida de luni seara pentru a lua revanșa după barajul de calificare la CM-2014, pierdut de România în fața Greciei. „A fost un meci între două mari echipe, un joc pus în slujba unor copii. Dar le-am spus grecilor când ne-am dus la Salonic, că noi am venit să îi batem pentru a ne lua revanșa de la meciul primelor reprezentative. A fost însă prea mare diferență între vârsta jucătorilor noștri și a celor greci. Dar chiar dacă s-a simțit asta și parcă terenul se mărea pentru ei, s-a văzut că jucătorii noștri și-au menținut calitățile tehnice”, a explicat fostul selecționer.

Anghel Iordănescu, numit, luni, director tehnic al FRF, a fost antrenorul echipei naționale a României construită în jurul „Generației de Aur”, care a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul caritabil susținut la Salonic în compania unei selecționate a Greciei, compusă în mare parte din fotbaliști care au câștigat Campionatul European din 2004.

Golul României a fost marcat de Bratu ’88, în timp ce pentru greci a înscris Haristeas ’40. Meciul s-a disputat luni seară, la Salonic, la inițiativa fotbalistului grec Theodoras Zagorakis.

Din lotul României au făcut parte foști jucători precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Dan Petrescu, Bogdan Stelea, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Iosif Rotariu sau Ion Vlădoiu.