Iordănescu spune că a făcut o concesie Stelei, înaintea plecării în Turcia: Nu i-am luat pe Chipciu, Tănase și Latovlevici

Publicat: 03 02. 2015, 13:00

Oficialii steliști sunt nemulțumiți de faptul că jucătorii convocați la echipa națională vor rata ultima săptămână de pregătire alături de lotul condus de Constantin Gâlcă, aflat în cantonament în Turcia.

„Îi înțeleg pe domnii Gâlcă și Argăseala, am discutat de vreo trei-patru ori cu dânșii la telefon. Le mulțumesc de disponibilitatea de care au dat dovadă, înțelegem efortul pe care îl fac, apreciez investițiile care s-au făcut de către patronul Stelei, de aceea s-a ajuns ca mulți jucători să fie la națională pentru că a investit mult, dar să înțeleagă și domniile lor că și noi avem nevoie în condițiile în care naționala va juca în martie două jocuri. Am lăsat la pregătiri cu Steaua, trei jucători, dintre care eu consider că Alexandru Chipciu și Tănase sunt de bază cum de altfel important este și Latovlevici. Prin acest lucru am făcut deja o concesie atunci când nu i-am convocat pe cei trei”, a spus Iordănescu pe Aeroportul Henri Coandă.

Tehnicianul a menționat că nu ar fi convocat niciun jucător din lotul Stelei dacă aceasta obținea calificarea în primăvara europeană. „Dacă Steaua se califica în primăvara europeană, și regret faptul că nu s-a calificat, nu convocam de la Steaua. Contează însă foarte mult să vedem jucătorii noștri, jucătorii tineri care sunt în atenția lotului național. Și aici fac o paralelă cu Steaua, Bulgaria la meciul cu noi are în lot nouă jucători din străinatate… Eu nu am niciun jucător în acest lot din străinătate. Și Bulgaria mai are încă șase jucători de la echipa campioană care a eliminat Steaua”, a explicat selecționerul.

Iordănescu a menționat că echipele de club își pot atinge obiectivele din perioada de pregătire prin patru-cinci meciuri amicale. „În noiembrie anul trecut s-a anunțat programul de pregătire din această iarnă. Atunci Comitetul Executiv a aprobat deplasarea și a lăsat la dispoziția cluburilor 25 de zile prin care s-a asigurat pregătirea de bază. Cu 4-5 jocuri de pregătire cluburile își pot atinge obiectivul, important era ca și noi, cu reprezentativa noastră, să făcem acest turneu, să facem trei amicale pentru a ne da seama de potențialul tinerilor de la naționala. Avem un lot cu 25 de jucători dintre care mai mult de 12-13 sunt foarte tineri, sub 23, 24 de ani…și chiar sunt șase jucători care pot juca încă la tineret”, a precizat Iordănescu.

Scopul stagiului de pregătire din Antalya este mărirea ariei de selecție a echipei naționale, a precizat Iordănescu. „Important este ca turneul să își atingă scopul. Iar scopul, așa cum am și declarat încă din noiembrie 2014, când am solicitat federației să avem acest turneu, este pentru a mări aria de selecție, pentru a descoperi jucători tineri, să le dăm speranțe că pot ajunge la națională și astfel să putem lărgi și să aducem sânge proaspăt. Nu e în interesul meu, e în interesul fotbalului, al primei noastre reprezentative”, a mai afirmat tehnicianul.

Opt jucători din lotul echipei Steaua au fost convocați de selecționerul Anghel Iordănescu pentru stagiul de pregătire al echipei naționale din Turcia care va avea loc în perioada 3-15 februarie: Valentin Cojocaru, Paul Papp, Srgian Luchin, Adrian Popa, Alexandru Bourceanu, Andrei Prepeliță, Claudiu Keșeru și Raul Rusescu.

Selecționerul Anghel Iordănescu împreună cu Viorel Moldovan, Ionuț Badea și Daniel Isăilă și restul componenților stafului echipei naționale au plecat, marți, în Antalya în vederea stagiului de pregătire al primei reprezentative programat în perioada 3-15 februarie.

Alături de staful tehnic au plecat doar trei jucători, Ionuț Nedelcearu, Steliano Filip și Valentin Lazăr. Restul de 22 de fotbaliști convocați pentru această acțiune urmând să se prezinte direct la reunirea care va avea loc în cursul acestei zile la Hotel Mardan Palace din stațiunea Lara (Antalya).

În Turcia a plecat cu delegația primei reprezentative și noul selecționer al echipei naționale de tineret a României, Cristian Dulca.

În stagiul de pregătire din Turcia, reprezentativa divizionară a României are programate trei jocuri de pregătire, care nu vor intra în palmaresul echipei naționale: cu Bulgaria (7 februarie), cu Sioni Bolnisi (prima ligă din Georgia, 10 februarie) și cu Moldova (14 februarie).