Irina Begu ia PAUZĂ de la tenis
Irina Begu, 35 de ani, aflată pe locul 121 în lume, a anunțat că a decis să ia o pauză de la tenis, dar fără a preciza când va reveni în circuit.
Ultimul meci oficial al său a fost finala turneului de la Iași, unde a luat trofeul. Atunci s-a impus în fața jucătoarei din Elveția cu Jil Teichmann, scor 6-0, 7-5.
Într-o postare pe rețelele sociale, Begu a anunțat că se retrage temporar și le-a mulțumit antrenorilor Victor Crivoi și Lucian Nicolescu pentru susținere, dar și fanilor.
Irina Begu ia pauză de la tenis
Begu are șase titluri în circuitul WTA și cea mai bună clasare a avut-o în 2016, când era pe locul 22 mondial.
În acest sezon a jucat 26 de meciuri oficiale și a reușit 14 victorii. În carieră, ea a strâns 8,787,983 de dolari.
„Bună, tuturor. După ce am avut mai mult timp de reflectat, mă simt pregătită să împărtășesc un update alături de voi. În acest an m-am confruntat cu probleme de sănătate și de energie și am realizat că trebuie să îmi ascult corpul și să am grijă de mine. De aceea, după Iași, am decis să iau o pauză de la tenis, fără să pun un termen. Nu e un adio, doar o pauză pentru a mă concentra pe sănătatea și pe binele meu. Sunt recunoscătoare lui Victor Crivoi și Nicolescu Lucian pentru toți acești ani petrecuți împreună, pentru susținere, pentru munca asiduă și pentru amintirile pe care le-am împărțit. Mulțumesc că mi-ați înțeles această nevoie, vă urez succes în viitoarele voastre colaborări. Tuturor, vă mulțumesc pentru iubirea și susținerea pe care mi-ați arătat-o în această călătorie. Înseamnă mai mult decât pot spune”, a scris pe rețelele sociale Irina Begu.
Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open, al șaselea din carieră, și spunea după competiție că fără cei doi oameni importanți din echipa sa, antrenorul Crivoi și preparatorul fizic Nicolescu, nu ar mai fi putu juca în ultimii doi ani.