Irina Begu spune că și ea ar fi refuzat să joace în Canada dacă era în locul Simonei Halep

Publicat: 21 04. 2015, 16:20

„Am spus de la început că este decizia ei (n.r. – a Simonei Halep) și trebuie să o acceptăm, pentru că a jucat foarte mult în ultima perioadă și are anumite obiective. Și eu aș fi făcut la fel în locul ei. Este o decizie pe care a luat-o și a considerat-o cea mai bună pentru ea”, a spus Begu pe Aeroportul Henri Coandă.

Ea s-a arătat bucuroasă de faptul că echipa României a reușit victoria în Canada și în absența Simonei Halep și Monicăi Niculescu. „Simona și Monica sunt două jucătoare foarte importante. Simona este cea mai bună jucătoare din România, iar cu Monica joc foarte bine la dublu. În caz de 2-2 ar fi fost foarte greu, însă Andreea și cu Raluca sunt două jucătoare foarte bune și am reușit să câștigăm și fără Simona și Monica. Vreau să le mulțumesc și să le felicit încă o dată pe fete. Respect, Andreea și Alexandra, pentru ce au făcut în această săptămână. Nu este ușor să joci la Fed Cup și de aceea vreau să le felicit încă o dată”, a adăugat jucătoarea.

Begu regretă că nu a putut juca în partida cu Eugenie Bouchard din cauza accidentării, dar consideră că era foarte important ca pe teren să se afle o jucătoare aptă sută la sută din punct de vedere medical. „Este mai greu să fii racheta numărul 1, pentru că ai o presiune și îți dorești foarte mult să câștigi meciurile tale. Se așteaptă toată lumea ca numărul 1 să câștige întotdeauna, iar presiunea devine foarte grea pentru numărul 1. Eu mi-am dorit foarte mult să joc și să aduc cât mai multe puncte României. Îmi pare rău că nu am putut să fiu aptă și pentru duminică, dar fetele au fost minunate. Andreea a jucat incredibil și asta a fost cel mai important, să intre o jucătoare aptă sută la sută. Am încercat de dimineață să mă antrenez și atunci am decis cu echipa ca Andreea să joace. I-am transmis foarte multă încredere și i-am spus să lupte pentru fiecare punct, pentru că la Fed Cup valorile se apropie. Contează foarte mult publicul, iar noi am avut foarte mulți români care au ajutat-o”, a precizat Begu.

Jucătoarea română speră ca recuperarea să decurgă bine, iar săptămâna viiitoare să poată reveni pe teren. „Sunt mult mai bine, aproape refăcută și vreau să mulțumesc echipei că m-a protejat și m-a ajutat să mă recuperez. Sper ca de săptămâna următoare să pot participa la următoarele turnee”, a mai afimat Irina Begu.

Delegația României a sosit, marți, din Canada, ea fiind primită la Salonul Oficial al Aerportului Internațional Henri Coandă.

Echipa României a acces în Grupa Mondială a Fed Cup după ce a învins Canada, la sfârșitul săptămânii trecute, la Montreal, cu scorul general de 3-2. Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, iar Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, cu scorul de 6-4, 6-4, în fața sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA. Duminică, Andreea Mitu, locul 104 WTA, a învins-o pe Eugenie Bouchard, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, Dulgheru s-a impus în fața lui Abanda, scor 3-6, 7-5, 6-2, iar cuplul Gabriela Dabrowski/Sharon Fichman a învins, cu scorul de 6-1, 4-6, 10-5, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru.