Istvan Kovacs, în centrul unui scandal! Pe numele său a fost depusă o plângere la UEFA!

Publicat: 14 08. 2022, 08:00
Istvan Kovacs

Istvan Kovacs a arbitrat meciul din turul trei preliminar al Conference League dintre Levski Sofia și Hamrun Spartanspe.

Levski a câștigat cu 1-0 partida tur, dar în retur s-a ajuns în prelungiri după ce Hamrun Spartanspe a preluat conducerea cu 2-1 în ultimele minute.

S-a ajuns la penaltiuri, unde Levski a pierdut cu 1-4.

Istvan Kovacs, în centrul unui scandal! Pe numele său a fost depusă o plângere la UEFA!

Cei de la Levski au depus plângere la UEFA în care au precizat că golul de 2-1 trebuia anulat.

Dodo, care a dat pasa decisivă la golul lui Hamrun, ar fi fost în jumătatea bulgarilor înainte ca mingea să fie repusă în joc după reușita de 1-1.

„Vă informăm că vineri 12 august, în termenul de 24 de ore, o echipă aflată sub conducerea directorului executiv Ivaylo Ivkov a depus un protest la UEFA solicitarea reluării meciului cu Hamrun, după o analiză atentă a cazului. Au fost prezentate dovezile necesare privind o încălcare gravă a regulilor, comisă de arbitrul principal și asistenții săi, care a influențat rezultatul meciului. Cazul urmează să fie examinat de urgență de către Comitetul de Etică și Disciplină al UEFA”, arată un comunicat al lui Levski.

Vasile Marinescu și Ovidiu Artene au fost asistenții lui Istvan Kovacs la meciul din Conference League dintre Levski Sofia și Hamrun Spartanspe.