JO LONDRA 2012. Usain Bolt a câștigat cursa de 100 m cu un nou RECORD OLIMPIC: 9,63 s

Publicat: 06 08. 2012, 08:31
Actualizat: 06 08. 2012, 08:31

Sportivul jamaican Usain Bolt a câștigat, duminică, medalia de aur în proba de 100 metri din cadrul concursului de atletism de la Jocurile Olimpice de la Londra, informează AFP.

Bolt și-a păstrat titlul olimpic cucerit la Beijing în 2008. El a fost înregistrat cu timpul de nouă secunde și 63 de sutimi, ceea ce reprezintă un record olimpic.

Pe locul secund s-a clasat un alt jamaican, Yohan Blake (9.75), campionul mondial din 2011, iar medalia de bronz i-a revenit americanului Justin Gatlin (9.79).

Usain Bolt a reușit a doua performanță din istoria probei de 100 metri, terminând cursa cu cinci sutimi mai mult decât recordul mondial (9.58) pe care tot el l-a stabilit la Mondialele de la Berlin din 2009.

Campionul jamaican este al doilea sportiv din istorie care și-a păstrat titlul olimpic la 100 metri, după americanul Carl Lewis (1984, 1988).