Jucătorul care a recunoscut că vrea să plece de la Steaua: ”Acesta este obiectivul meu”

Publicat: 02 10. 2016, 11:36

Mijlocașul defensiv a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Stelei în egalul, 1-1, cu Villarreal din Europa League, iar evoluțiile sale au fost la un nivel bun și în Liga 1, însă acesta nu a prins atât de multe meciuri pe cât își dorea. Ambiția internaționalului român este aceea de a evolua cât mai bine până în iarnă și de a prinde un nou angajament în străinătate.

„Din păcate, nu pot să învăț din greșeli, nu sunt construit pentru a trece ușor peste toate chestiile. Chiar și când am fost accidentat, dar și după, m-am antrenat foarte bine sau cât am putut de mult. Încerc să fac, din aceste ultime luni de contract pe care le mai am la Steaua, cât mai multe jocuri bune, cât mai multe jocuri în primul rând, și, dintre acestea, cât mai multe să fie bune sau foarte bune, și să am un nou angajament din iarnă. Pentru că acesta este obiectivul meu. Nu-mi permit timp de respiro. În momentul ăsta trebuie să-mi văd de viitor, trebuie să joc cât mai bine, pentru că dacă nu joc, nu am oferte”, a spus Bourceanu la Dolce Sport.

Chestionat dacă Steaua poate reprezenta în continuare o soluție pentru el, Bourceanu a evitat un răspuns concret. „Nu știu dacă la Steaua sau în altă parte. Important este să-mi fac un nou contract, nu contează unde. Pentru mine este o perioadă foarte delicată, trebuie să mă mențin cât mai sănătos posibil, să nu am nicio accidentare. Asta înseamnă să am o viață cât mai bună, să mă antrenez cât mai bine , să fiu serios și trebuie să am și noroc!”, a mai spus Bourceanu.

Contractul lui Alexandru Bourceanu cu FC Steaua expiră în vară, pe 30 iunie 2017, însă în iarnă intră în ultimele șase luni de contract și poate semna cu orice club.